Friday, December 21, 2007


Mii de ace imi strapung teasta, sangele mi se scurge in siroaie pe fata, imi intra in ochi, in nas, in gura. Rochia de mireasa nu mai e alba acum, e rosie si rupta si seamana mai mult cu o costumatie de prostituata. Voalul zace intr-o balta, trecatorii il calca in picioare. Am murit, dar totusi mai traiesc. Viermii imi invadeaza corpul si rod putin cate putin din carnea mea. Ii simt peste tot, dar mai ales in creier. Acolo le place cel mai mult. Creierul meu e o delicatesa pentru ei si il savureaza incet. M-am pregatit pentru momentul in care nu va mai ramane nimic din mine. Mi-am transformat camera intr-un cavou iar patul intr-un sicriu si astept...Uneori ma viziteaza ingerii iar alteori demonii. Toti ma poseda cu pasiune, isi lasa samanta in sicriul meu iar apoi se intorc in infinitul lor. Ma cheama cu ei, dar eu refuz sa plec. Viermii nu au mancat inca tot...

Rataciti in timp


Ochii copilului meu ma privesc din viitor. Manutele lui se intind spre mine. Iubitul meu imi face o cafea. Ii da de mancare celui mic si toarna cafeaua in doua cescute. Ma asteapta; vrea sa fiu langa el in fiecare dimineata. Asist, razand si plangand, la acest spectacol si incerc sa le spun ca nu voi veni niciodata pentru ca nu stiu drumul pana la ei. Strig, urlu, le fac semne disperate, dar ei nu ma aud si nu ma vad. Poate, totusi, va merge altcineva in locul meu. Nu vreau ca ei sa sufere...

Thursday, October 25, 2007

Tu iti mai amintesti??

E foarte tarziu, dar insomniile ma bantuie si de data aceasta, ca in fiecare noapte dealtfel. Am sarit brusc din pat pentru ca mi-am dat seama de un lucru absolut bizar: din toata povestea asta eu nu-mi mai aduc aminte aproape nimic. Cum care poveste? Povestea noastra. Povestea pe care am trait-o tu si eu. Cum? Tu nu ai trait-o? Bine, fie….Ma corectez atunci: povestea pe care am trait-o doar eu, dar, vrei nu vrei, ai carei protagonist ai fost. Imi vine sa pun mana pe telefon, sa te sun si sa te intreb ce iti mai amintesti tu, poate ma scoti din amnezia asta care m-a cuprins. A, chiar, oare de cand am uitat aproape tot? De ieri, de o luna, de un an? Sau, oare, sa nu fi stiut niciodata? Oare sa fi fost totul cladit doar in mintea mea? In fine….Revin, te-as suna. Dar nu fac asta. E aproape doua si, cine stie, poate dormi, dupa o zi agitata, poate te uiti la televizor, poate te masturbezi sau poate faci dragoste nebuneste cu femeia vietii tale…De unde sa stiu eu?? Uf…femeia vietii tale…nu o cunosc, nu stiu daca ea exista si, totusi, o urasc. Defapt urasc toate femeile din viata ta. Intr-un fel ma urasc si pe mine, asta pornind de la premisa optimista ca am fost una dintre femeile din viata ta. Te plictisesc? Nu, te rog, nu pleca, mai stai putin in mintea mea; imi face placere sa conversam. Si, daca se poate, nu imi mai repeta de atatea ori ca sunt nebuna. E noapte si nu am chef de reprosuri. Uite, iti torn un pahar de vin, iti dau si o tigara, poate iti mai vine cheful de vorba. Daca nu, nu-i nimic….E suficient sa ma asculti doar. Da, stiu ca te bat la cap si ca vrei sa dormi, dar, hai, fa si tu un efort pentru mine…Daca vrei ma duc sa ma imbrac in fusta aceea cu floricele rosii. ..Cum adica de ce? Ai uitat? Ca sa ne amintim de prima noastra intalnire…Vad ca tu ai uitat si mai multe decat mine. Sper sa iti aduci aminte macar unde ne-am intalnit. Si primul nostru sarut. Si cele 2 (3?) incercari esuate ale noastre de a face dragoste….Da, bine, tu sex si eu dragoste. Dar ce mai conteaza asta? Nu ma mai contrazice. Lasa macar o data lucrurile sa fie asa cum vreau eu. Si dusul nostru impreuna….Te rog, te rog mult, uita-te la mine, intoarce-te sa-ti vad fata. Macar putin…Nu mi-o mai amintesc. Imi amintesc perfect, insa, mirosul asternuturilor tale, mirosul trupului tau, fierbinteala semintei tale pe pielea mea, hainele aruncate neglijent pe scaun, floarea de pe dulap, fumul gros de tigara din bucatarie…Si mai stiu ca te-am iubit, ca te iubesc inca…Nu, nu-mi face asta! Nu-mi vorbi de toti barbatii care au trecut si vor mai trece prin viata mea. Ce conteaza ei? Pe tine te-am cautat in toti si nu am sa incetez niciodata sa te caut. Ma voi casatori cu alt barbat, dar va fi nunta noastra, voi locui cu alt barbat in casa care va fi a ta si a mea, voi face copii cu acel barbat iar ei vor fi ai tai. Vor fi ai tai pentru ca tu esti eu.
Acum gata, poti sa mergi la culcare. Sper ca nu te-am plictisit prea tare. Si eu voi merge. Ia-o inainte. Raman sa mai fumez o tigara. Tigara pe care tu nu ai vrut sa o fumezi. Am sa beau si vinul acesta, de care nici macar nu te-ai atins…..

Wednesday, October 24, 2007

Cel mai Nou Testament


Am jucat poker cu Dumnezeu, am trisat si am castigat....Apoi Dumnezeu a vrut sa-si ia revansa; am jucat din nou.De data aceasta a trisat El, dar tot eu am castigat. De atunci, Dumnezeu nu imi mai vorbeste, nu mai sta la aceeasi masa cu mine si nici macar la salut nu-mi mai raspunde. I-a intors pe toti impotriva mea....oamenii, atunci cand ma vad, isi fac cruce si soptesc printre dinti "Piei, Satana!!". Ma simt tot mai singur, o singuratate care ma apasa; niciodata nu reusesc sa-mi fac un prieten adevarat. Daca miros o floare ea se ofileste imediat, daca ma uit la cer incepe sa ploua, daca trec pe langa un copil acesta se agata disperat de fusta mamei...Soarta mai trista ca a mea nu cred ca exista. Nici moartea nu e o alternativa pentru mine. Din cauza unui stupid jic de carti sunt condamnat la nefericire eterna.

Un tip, cunostinta recenta, m-a invitat la o bere in seara asta. L-am refuzat. NU vreau sa merg. Ma duc in camera mea sa citesc Noul Testament. Poate aflu si eu, in sfarsit, ce e acela "pacat"....


Monday, June 4, 2007

Scrisoare cu destinatar mort


Munti, padure, un cer spuzit de stele, un sac de dormit incomod, un cort prea mic, parka, un cantec de chitara venind dinspre un foc de tabara….Asa a fost prima noastra noapte de dragoste…Mirosea a cetina si a iubire. Apoi au urmat multe alte nopti, dimineti, dupa-amieze. Nu ne mai saturam unul de celalalt iar fiecare bucatica a trupului meu erai tu. Te iubeam, iubeam fiecare gest al tau, fiecare respiratie a ta, fiecare privire, fiecare sarutare. Iubeam modul in care ma iubeai. Nici nu mai stiu de cate ori am plans in bratele tale, amintindu-mi de copilaria pierduta, de cate ori ti-am vorbit despre Carte, despre calatoria in Irak, despre toate acele vise care se ascund adanc in inima mea....Era atat de confortabil sa adorm in bratele tale iar dimineata primul lucru pe care sa-l vad sa fie chipul tau! Uram lumina, iar tu nu intelegeai de ce.Ei bine, o uram pentru ca nu vroiam sa te atinga, vroiam sa ramai doar al meu, noi doi, scufundati in cantec si in visare....
Asta a fost povestea noastra. Tu ai plecat, eu am plecat...Acum e doar o poveste, nu mai e povestea noastra. N- mai ramas nimic din noi in ea...Telefonul meu nu mai asteapta mesaje de la tine, pe 21 nu mai sarbatoresc nimic, copii mi se par la fel de nesuferiti ca inainte, cortul mi se pare acum prea mare, Cartea asteapta inca sa fie scrisa...Doar perna mea mai poarta, inca, mirosul tau, semn ca ai trecut prin viata mea....

Saturday, June 2, 2007

Paul, inca te mai astept. A ta, S.


Imi plac cartile triste, imi plac oamenii tristi, imi plac povestile nefericite. Ma infioara gandul mortii persoanelor pe care le iubesc, dar ma fascineaza ideea propriei mele morti. Imi plac suferintele din iubire, imi plac oamenii care plang si care isi dau seama cat de mica este existenta lor. Nu imi plac oamenii care iubesc viata si care cred ca viata lor e perfecta. Urasc relatiile simple, fara nimic profund, in care cei doi cred ca si-au gasit sufletul pereche si viseaza sa aiba o casa mare, o masina cumparata in leasing si sa faca copii. Nu-i inteleg pe acesti oameni si nici nu-mi doresc sa-i inteleg. Dar, din pacate, ii vad in fiecare zi, pe strada, la facultate, la televizor, ba chiar si printre prietenii mei. Si nu de putine ori ei ma judeca. Ma judeca pentru ca nu gandesc ca ei, ma judeca pentru ca nu vorbesc mult si prost, ma judeca pentru ca prefer singuratatea in locul plafonarii. Cum sa le explic, oare, ca viata are si ceva mult mai profund in ea, ca o partida se sex si o tigara fumata in graba dupa aceea nu e totul? Ca iubirea nu vine daca iti dai de trei ori ochii peste cap cand se uita la tine tipul dragut pe care il vezi in metrou….Ca nu vreau sa fiu ca ei…. Cum sa le explic ca omul pe care il caut vine din alte timpuri, asa cum si eu vin din alte timpuri si ca ne-am dat intalnire aici, pentru a rescrie o poveste?

Tuesday, May 29, 2007

Unde esti?


Am iesit pe balcon sa fumez. Iar steaua mea nu mai e la locul ei, acolo unde o stiam si m-a cuprins o tristete de nedescris. Zilele vin, pleaca, cu lacrimi, cu zambete, cu usi trantite sau cu saruturi patimase dar pe ea o gaseam mereu acolo; mi-era fidela...Ma astepta in fiecare seara sa-i povestesc ce am mai facut. Imi stia toate iubirile, toate regretele, toate dezamagirile si toate frustrarile. Dar acum nu mai e. Ar trebui, oare, sa merg sa o caut?

Sunday, May 27, 2007

tie, M., pentru lectia de viata pe care mi-ai dat-o


Nu pot sa inteleg de ce oamenii sunt atat de plini de prejudecati....Nu pot sa inteleg de ce societatea trebuie sa ne acuze pentru orice lucru iesit din tipare pe care il facem. De ce nu putem sa fim liberi, sa iubim, sa uram, sa dansam in mijlocul unei intersectii ultra-aglomerate, sa purtam pantaloni verzi cu tricouri portocalii, sa recunoastem ca ne masturbam, sa mergem in pantaloni scuri la opera, sa-i urlam in fata unei profe’ ca nu e altceva decat o curva proasta care ne umple capul cu tampenii? De ce nu putem face toate astea si ramanem captivi ai unor norme sociale ridicole?
Cea mai frumoasa lectie despre toleranta si libertate pe care am primit-o si care mi-a schimbat, intr-un fel sau altul, modul de a vedea viata a fost povestea de dragoste dintre M., una dintre cele mai bune prietene ale mele si....o alta fata, poveste pe care am aflat-o la mult timp de la debutul ei.
S-au cunoscut pe Internet; locuiau in orase diferite. Au simtit de la prima conversatie ca ceva avea sa se schimbe in viata lor, dar nu puteau sa inteleaga ce. Treptat, au devenit tot mai apropiate iar discutiile lor in lumea virtuala deveneau din ce in ce mai personale. Legatura spirituala ce se formase intre ele era tot mai puternica. Apoi s-au intalnit. S-au vazut pentru prima oara in gara orasului B., intr-o zi de mai. Si-au dat seama ca ceea ce simteau una pentru cealalta e mult mai mult decat prietenie. Ziua aceea a fost prima zi a relatiei lor. Ceea ce a urmat e, pe de o parte, demn de invidie dar, pe de alta parte, foarte trist. Nu doar distanta le despartea, ci si multe alte lucruri. Ele sperau, totusi, ca iubirea le va ajuta sa depaseasca toate obstacolele. M., prietena mea, se schimbase foarte mult, radia de fericire, dar nimeni nu intelegea de ce. Intr-o dupa-amiaza, m-a invitat la o cafea, spunandu-mi ca vrea sa vorbeasca despre ceva cu mine. Ne-am dat intalnire la ora 6 (intalnirea aceea a avut un impact atat de puternic asupra mea incat mai tin minte ora), in pasaj la Universitate. Nu a venit singura ci cu o alta fata pe care nu o mai vazusem niciodata, desi eram prietena cu M. de foarte multa vreme. In aceea dupa-amiaza, intr-un mic bar din Centru am aflat ca fata aceea era iubita ei si, impreuna, mi-au vorbit despre relatia lor, despre cum s-au cunoscut, despre planurile de viitor pe care si le faceau, despre cat de greu este sa ai o relatie la distanta si, mai ales, despre cat de greu este sa ai o relatie clandestina. Eu eram singura persoana care stia despre aceasta relatie si dorinta lor era sa ramana asa, cel putin pentru o perioada. Se temeau de reactiile celorlalti, le era frica amandurora ca isi vor pierde toti prietenii si cel mai tare se temeau de faptul ca, impreuna fiind, nu vor putea avea niciodata o viata normala, ca vor fi intotdeauna marginalizate de societate. Obstocolul cel mai greu de trecut erau, insa, parintii. Nu stiau cum sa le marturiseasca, credeau ca ei nu ar putea accepta niciodata ca fata lor nu va fi dusa la altar de un barbat, ca nu va fi la fel ca fata vecinilor, a prietenilor sau a cine mai stie a cui. Dar, cu toate acestea, erau ferm hotarate sa le spuna, candva in viitor, si sa se mute impreuna cand aveau sa termine facultatea. Se iubeau enorm si nu era nevoie de nici un cuvant ca sa iti dai seama de lucrul asta. Cred ca atata caldura emanata nu am simtit la nici un cuplu heterosexual pe care l-am intalnit. Le-am invidiat, atat pentru curajul de a-si fi asumat, chiar daca doar fata de sine si nu si in fata societatii, o orientare sexuala considerata de multi anormala cat si pentru faptul ca le-a fost dat sa traiasca un sentiment atat de puternic si de frumos.
Dupa-amiaza aceea m-a marcat enorm. Nu am sa o uit niciodata, pentru ca abia atunci pot spune ca am devenit un om complet lipsit de prejudecati. Cu toate ca din totdeauna am crezut cu tarie in egalitatea oamenilor si in dreptul lor de a-si urma propria cale catre fericire, nu pot nega faptul ca undeva, intr-un colt bine-bine ascuns al mintii mele, mai aveam cate o „ratacire” (rod, probabil, al unei educatii nu intotdeauna corecte-politic). In acea dupa-amiaza mi-am dat cu adevarat seama cat de importanta e toleranta si cat de mult il poat afecta pe un individ constrangerile pe care societatea le creeaza. Multi dintre noi ajungem sa avem o existenta frustranta, incorsetata in rigorile create de cei dinaintea noastra si pe care nu avem suficient curaj sa le depasim sau daca avem curajul de a face acest lucru trebuie sa suportam oprobiul public.

Saturday, May 26, 2007

Din jurnalul unui sinucigas


Incet, incet ii incolti in minte o idee diabolica, poate, pentru unii, dar care pentru ea era o raza de lumina. Mia erau sase luni pana la ziua ei, ziua in care va implini 20 de ani. 20 de ani plini de ura, de frustrari, de resentimente. 20 de ani in care a alergat in cautarea unui moment unic, care s-o desavarseasca, care sa-I arate ca viata poate fi frumoasa, ca merita s-o traiesti. 20 de ani in care si-a dorit sa iubeasca si sa fie iubita, sa-l gaseasca pe acel om special, care i-ar fi oferit echilibrul creatiei, alaturi de care ar fi putut rescrie povestea lui Sartre si a Simonei de Beauvoir. Visuri care s-au spulberat toate, unul cate unul…Nimic din ceea ce si-a dorit nu s-a implinit, nici macar un singur vis nu s-a transformat in realitate. Un moment de fericire ar fi facut-o sa traiasca foarte multi ani cu speranta ca il va regasi; s-ar fi hranit din el toata viata. Dar tocmai asta ii lipsea: speranta. Nu mai avea ce sa spere, nu se mai putea lega de nimic, pentru ca toate lucrurile de care se legase s-au transformat in scrum.
Ziua aceea, 5 august, trebuia sa fie una speciala. Prietenii o vor suna, vor incerca sa o gaseasca, dar in zadar. Trupul ei neinsufletit va zacea pe pat iar ingerii vor veghea in jurul ei, asa cum nu facusera pana atunci. Da, cat de frumos va fi totul, cat de surprinsi vor fi ceilalti. Tocmai ea, o persoana care avea totul, sa recurga la un asemenea gest!? Cate lacrimi false vor curge…De parca i-ar fi pasat cuiva cu adevarat de ea!
Cat de putin mai era….Doar 6 luni si va pleca definitiv din lumea asta plina de ipocrizie. Va fi o zi insorita, asemeni zilei in care s-a nascut. Soarele va topi asfaltul asa cum moartea va topi durerea ei. Cata bucurie fusese in familia ei in ziua in care se nascuse! Ursitoarele pareau sa-I fi harazit un viitor luminos, o viata incununata de fericire si succes. Dar nu, nu era asa. Viata ei fusese un lung sir de necazuri sau, cine stie, poate un sir de oportunitati de care nu stiuse sa profite. Dar acum…acum era prea tarziu. Totul in jurul ei era o ruina, pe care niciodata nu s-ar mai fi putut reconstrui ceva.

Daca nu te-as iubi...


E aproape ora 2, dar nu pot sa adorm….Nu pot sa adorm pentru ca am plans si asa mi se intampla mereu…dupa ce plang nu mai pot adormi. Trebuie sa-mi asez gandurile, sau mai bine zis sa le las sa se aseze singure. Am chef de o tigara dar n-am chef sa fumez singura, asa ca mai bine renunt….
Sau as putea merge in bucatarie, as putea ma asez picior peste picior pe un scaun, sa-mi aprind tacticos tigara si sa-mi imaginez ca pe scaunul din fata mea esti tu. As putea sa ma prefac indiferenta, in timp ce tu ai putea sa te prefaci ca ma iubesti. As putea sa ma prefac ca atunci te vad pentru intaia oara iar tu ai putea sa te prefaci ca ma cunosti de o viata. As putea sa ma prefac ca te cred atunci cand tu te-ai preface ca imi juri ca nu o mai iubesti pe Cealalta…..
Si, totusi, nu….Mai bine renunt…...
(am scris gandurile astea gandindu-ma la cineva, dar acel cineva nu va sti niciodata ca ii sunt dedicate)

Ganduri care vin si pleaca


M-am saturat. Da, de data asta chiar m-am saturat de tot ce ma inconjoara. M-am saturat sa te iubesc azi si sa te urasc maine, m-am saturat sa ma uit la telefonul mobil in asteptarea unui mesaj de la tine, m-am saturat de oamenii printre care nu ma regasesc, m-am saturat de prietenii care cred ca sunt nebuna doar pentru ca refuz sa traiesc in aceeasi ignoranta ca si ei. M-am saturat de mine, de temerile si angoasele mele, m-am saturat sa urasc sa raman singura doar pentru ca mi-e frica sa-mi asult propriile ganduri. M-am saturat de toate astea. Si vreau sa le schimb. Dar m-am saturat sa tot vreau sa schimb ceva in viata mea….